Oameni...

Sunt oameni care iti deshid o poarta si care te ajuta sa devii un om mare, un om bun si responsabil. Aceeasi oameni iti inchid o altapoarta. Poate ii judeci, poate ii urasti, dar de fapt iti dai seama ca te-au ajutat. Lasandu-ti poarta deschisa te tineau in loc. Inchizandu-ti poarta ti-au dat sansa sa te dezvolti., departe de ei. Sunt oameni carora tu le dai sansa sa se dezvolte, sa se cunoasca mai bine, sa isi creeze relatii, insa nu au rabdare sa astepe sa se intample asta. Nu pot sa mai astepte si-si inchid singuri poarta, dupa ei. Si sunt oameni care te vor lasa fara cuvinte...si tu si ei veti merge mai departe, intr-un fel separat, dar totusi impreuna....

Si cumva asa este!

Intensitatea starilor sufletesti pe care le traim, uneori, nu numai ca ne storc puterile, ci si ne pun in postura in care, nu ne ramane decat sa spunem: "imi vine sa-mi bag picioarele si sa o iau de la capat". Doar ca niciodata nu avem curajul sa facem si sa ne gandim la asta. Si mai ales, nu avem curajul sa uitam, sa nu privim inapoi si sa nu traim cu gandul la trecut, cu gandul ca am pierdut ceva sau pe cineva...poate ceva ce nicioadata nu am avut cu adevarat. Si uitam sa ne gandim la viitor, la ceea ce vom avea, la un moment dat. Si atunci, prezentul ni se pare minunat si cel mai demn de trait... Si cumva asa este...