Nu putem ramane la fel

Mereu cand am cunoscut pe cineva, am crezut ca pana va muri, va fi aceasi persoana - ca nu se va schimba deloc, ca va zambi la fel de frumos, ca nu va rani niciodata, ca nu se va rani niciodata, ca va avea aceeasi lumina in ochi, ca va privi spre viitor mereu cu optimism, ca nu va imbatrani niciodata...

Nu putem ramane la fel. Maine chiar vom fi altii!

Deseori...

Se intampla deseori sa ne impotmolim la jumatatea drumului, sa ne dorim sa ne intoarcem inapoi, sa nu avem curaj sa mergem pana la capat.
Se intampla deseori sa ne punem prea multe intrebari, sa gandim prea mult si sa ne sadim singuri, in suflet, nesiguranta.
Se intampla deseori sa ne plangem de mila, sa ne autocompatimim, sa ne comparam cu altii, sa ni se para ca suntem mai buni sau mai rai.
Se intampla deseori sa radem in hohote, sa ne amuzam, sa ne distram, dar sa nu stim de ce o facem, sa nu avem nici un motiv, sau motivul sa fie - o zi fara ras, e o zi pierduta.
Se intampla deseori sa pierdem secunde, minute, ore ce ni se par importante, insa nu mai avem posibilitatea sa le recuperam.
Se intampla deseori sa pierdem pe cineva drag, sa rupem legaturi stranse cu oameni pe care i-am considerat apropiati, ca fiind parte din familie.

Dar nu se intampla niciodata sa ne gandim ca viata e mult prea scurta pentru a-i cunoaste toate bucuriile si mult prea lunga pentru a-i descoperi toate greutatile si ca,independent de toate acestea EA merita traita din plin, nu se intampla niciodata sa traim fiecare zi ca fiind unica si nemaivazuta, nu se intampla niciodata sa-i zambim celui de langa noi fara a-i cere ceva in schimb.

Se intampla deseori sa fim nerecunoscatori, sa credem ca nu avem timp suficient sa facem tot ce ne-am propus, sa ne fie teama de batranete, de viata si de moarte!

Cu toate astea, ne bucura tot, desi credem ca nu ne bucura nimic!