Pentru oameni as fi renuntat la aproape orice. Au fost momente in care am renuntat la mine. Momente in care am pierdut timp pentru ei. Momente in care am muncit in locul lor. Momente in care i-am lasat sa ma minta si m-a prefacut ca nu vad. Momente in care i-am lasat sa castige bani. Momente in care i-am lasat sa merite ceva ce nu meritau. Momente in care i-am lasat sa primeasca laude pe care nu le-ar fi meritat. Au fost momente in care le-am zambit desi n-o meritau. Dar au fost momente.
Singurul lucru la care nu am renuntat pentru oameni au fost visurile. Iar daca azi as spune ca pentru mine anii nu au trecut, as minti. Da, pentru mine anii au trecut si nu mi-e rusine sa recunosc. Dovada nu sunt ridurile, kilogramele in plus ori sutele de ore muncite pentru mine sau altii, ci visurile si fanteziile pe care, pe rand, pe toate mi le-am implinit. La ele n-as fi renuntat niciodata. Nu pentru ca sunt egoista, ci pentru ca sacrificiul neimplinirii lor nu l-ar fi meritat niciun om de pe Pamantul asta.
La aproape orice as fi renuntat, dar ei ar fi renuntat la ceva pentru mine? :)