duminică, 31 ianuarie 2010

Pentru ca...

Uneori incep sa cred ca e vremea in care eu trebuie sa platesc pentru toate greselile facute pana acum, pentru toate faptele bune, pentru tot ce-am trait, pentru tot ce-ar fi trebuit sa traiesc si n-am trait de teama, de ciuda, de nu stiu ce...
Bucuria, bucuria venea din mine, din lucrurile marunte, din oameni. Nu ma mai multumeste nimic. Absolut. Vreau mai mult. Nu ma mai limitez. Nu ma mai ingradesc. Nu mai am nevoi, am doar dorinte.
Uneori incep sa cred ca tot ce mi se intampla, merit...

E duminica dupa-masa, ninge la Bocsa, si ninge frumos, ca-n trecut, ca-n copilarie...imi vine sa ies in strada c-o sanie si sa ma dau in jos la vale, sa rad, sa ma bucur si strig in gura mare cine-s eu cu adevarat. Dar n-o fac. In mintea mea am doar drumul spre Timisoara, cafeaua din Mall, de deseara, o lista cu lucrurile pe care le am de facut de luni incolo...iar din cand in cand simt cum imi curge prin vene si-mi incalzeste tot corpul, pana ma arde, injectia cu calciu de vineri seara, oamenii bolnavi de la Urgente, oameni satuli de viata, oameni care asteapta...i-am vazut langa mine, intinsi pe targa, scartaind din toate incheieturile, insa in sinea lor fericiti - si-au trait viata asa cum au putut ei mai bine. E randul altora, sa traiasca, insa nu prea au cum...pentru ca nu pot. Pentru ca nu stiu...
Pentru ca suntem prea ocupati. Pentru ca ne gandim la bani. Pentru ca...

Pentru ca trebuie sa platim, noi, cei care L-am sfidat la un moment dat...

joi, 28 ianuarie 2010

Constatari

Am observat ceva ciudat in ultima vreme. Zambesc mult. Prea mult. Exagerat de mult. Cred ca e un scut pentru rautatea lumii din afara. A treia lume pe care m-am incapatanat s-o creez, a murit... eu inca traiesc...


Am observat ca nu numai ca zambesc, dar imi si place s-o fac- nu stiu de ce, lumea, rautatea sau orice altceva n-o sa ma impiedice sa fac ce-mi doresc cu adevarat.


Am observat lucruri care pana mai azi nu le-am observat!

marți, 26 ianuarie 2010

Despre oameni

E vorba despre oameni. Mereu ei. Aceeasi dintotdeauna. Mereu altii. Neschimbati. Nehotarati. Neorganizati. Oricum ar fi ei, mereu i-am iubit peste puteri. Atentia la detalii, dorinta de a-i sufoca, de ai face sa priceapa ceea ce n-au priceput niciodata - ai o singura viata si-o singura oportunitate sa faci ceea ce-ti doresti: dai cu piciorul sau dai cu mana, alegerea e a ta - grija mea fata de ei si grija lor fata de ei, nemarginita mea iubire, nemasurata lor ura. Privind din perspecyova unui nou inceout, acesta nu exista. Nu exista nimic...sau daca exista ceva, exista doar dorinta lor , ma rog, a noastra de a nu fi existat niciodata.

Si iata-ma:

Esti frumoasa azi, arati bine azi, gatesti extraordinar, ai cei mai frumosi ochi cu care poti privi dincolo de stele, ai viata inainte sa faci tot ce-ti doresti, ai tineretea in fata, esti respectata, esti puternica, esti frumoasa, esti asa cum vrei tu sa fii...sunt lucruri care mi s-au spus, sunt lucruri pe care ar trebui sa le cred. Si oarecum le cred...

Ce nu cred? Nu cred ca un om nu poate insela, nu cred cand un om zice ca s-a terminat -pentru ca abia atunci incepe, nu cred nimic din toate astea.

Vrei sa stii de ce? Raspunsul il ai chiar tu - esti incapabil ca om, sa-ti respecti o promisiune.

Despre oameni, mereu oamenii, mereu eu, in fiecare zi...la fel sau tot alta?

joi, 21 ianuarie 2010

*Continuare (povestea de pe noptiera IX)

- Timpul...nu stiu daca mai sufar din cauza timpului sau din cauza dorului care...ahhhh....

[si-a tras aer in piept si a inceput sa respire tot mai greu, s-a inecat cu propriul aer, a tusit de doua ori, de trei ori, pana i-au dat lacrimile]

*era prima data dupa o indelunga tacere cand si-a dorit sa vorbeasca iar din dorinta prea mare cuvintele i-au taiat rasuflarea. Era clar ca nu mai sufera nici pentru timp, nici pentru dor, nici pentru amintiri, o parte le-a sters cu buretele, o alta parte o va uita in curand...suferea doar ca a avut curajul sa viseze si ca nu erau cele mai mari vise ale ei, dar a dat totul pentru implinirea lor. Si cand le-a implinit si-ar fi putut spune ca a invins, a dat cu piciorul, atat de tare incat s-au risit , undeva in spatele tururor nevoilor ei de implinire.

-...dorului care m-a apasat atat de mult in ultima vreme incat am uitat de tot. Sau poate nu. Poate nici macar din cauza dorului nu mai sufar. Poate doar din cauza proastelor investitii in oameni, numite sentimente, grija, afectiune, simpatie...

*o durea ceva, o durea alegerea proasta pe care a facut-o candva, cand si-a pus toata speranta intr-un singur om si acela a dezamagit-o. De fapt s-au dezamagit reciproc, s-au parasit reciproc, dar ea are mpacarea cu sine ca a parasit a doua, a parasit pentru razbunare.

- si daca ti-e dat sa fii singur, as ate si nasti, singur si parasit, as acresti, asa iubesti si asa mori. Si stiu ca nu sunt singura. In urma experientelor ciudate, in urma deceptiilor si a iluziilor, am ramas cu ceva, cu prietenii altora. Mi i-am facut prietenii mei. Cu propriile forte. N-am furat nimic de la nimeni.

*si avea dreptate. Avea un zambet frumos, ochi luminosi, tulburi doar cand era epuizata de munca, de treburile cotidiene, in rest era o persoana placuta. Si vorbea frumos - ceea ce e important in mai toate relatiile, oricare ar fi ele.

- Cat despre vise...am unul singur. Din incercarile mele, de vise spulberate tot de mine, de dat cu piciorul in momentul finalizarii lor...a fost din cauza faptului ca mi-am dat seama ca mi-am insusit visele altcuiva: dorinta de a nu fi singura nu era
o dorinta a mea. Eu n-am fost niciodata singura, chiar de-am simtit asta. Un singur om pot aprecia pentru ca a stiut sa renunte cu demnitate si sa nu se umileasca, dar el nu va stii asta poate niciodata. Oare cum a reusit?

*si-a zambit, placut, firav, din suflet si n-a mai zis nimic.

I-am multumit pentru ca, la final, mi-a vorbit putin despre ea, putinul ei a fost indeajuns pentru mine incat sa-mi dau seama ca este o persoana atat de speciala mie incat ...


* va urma

marți, 19 ianuarie 2010

Si nu...

Si nu...nu m-a durut. Va spun ca nu. E genul de despartire pe care nici n-o simt. Nu e o renuntare la vise. Eu nu renunt. Cel ce renunta, e slab. Eu nu sunt slaba. Cel putin nu azi. A fost o zi extraordinara.Am invatat ca pe oameni nu trebuie sa-i judeci dupa aparente, dupa o singura vorba. Am fost la servici, am facut cumparaturi, mi-am baut cafeau fierbinte de dimineata, mi-am fumat alene tigara, am facut paste si-am baut vin. Imi place sa beau un pahar de vin in unele seri in care ma simt obosita. Imi place sa simt ca traiesc, sa simt ca prin vene imi curge speranta de altadata, sa simt ca am o viata inainte in care pot face tot ce mi-am propus. M-am simtit frumoasa, eleganta, curata, iubita, privita, barfitasi nu mi-a pasat. Nu mi-a pasat de nimic. Vinul rosu imi curge acum prin vene si simt ca nu exista timp, ca-mi traiesc anii cei mai frumosi, ca am ramas cu prieteni, ca sunt ai mei si ca pot conta pe ei. Pot sa-mi cumpar orice-mi doresc, pot avea orice-mi doresc, sunt a mea si a nimanui altcuiva, sunt ceea ce mi-am dorit sa fiu datorita mie, nu datorita tuturor. Am fost si sunt un om bun - n-am castigat decat bucuria zilelor viitoare. dar am castigat. Am castigat experienta si capacitatea de a lua din vietile fiecaruia ce avea mai bun. Am invatat sa zambesc, sa iubesc , sa-mi doresc si sa spun ca am valoare. Am invatat sa numar mai mult decat pana la 1, am invatat ca viata nu se rezuma la...dar asta nu ma priveste decat pe mine.

Si nu...nu m-a durut. Nici n-am simtit.
Sunt fericita. Oare de ce? Pentru ca am libertatea sa fac orice-mi trece prin cap!

luni, 18 ianuarie 2010

Gand

Maine, gandul de azi va fi gandul de ieri. O sa suport aceasta despartire?
Intreaba-ma poimaine. Iti multumesc pentru ca est loial - gandul dintotdeauna.

sâmbătă, 16 ianuarie 2010

Povestea de pe noptiera IX

Avea sudoare pe tample. Curgea siroaie. Era sudoarea muncii psihice pe care o depune de ceva vreme incoace pentru renuntarile la visele nefaste din ultimele nopti nedormite. Si curgea. Avea un prosop alb cu care-si stergea broboadele. Acelasi prosop cu care-si stergea si lacrimile. Uneori. O durea sarea amara ce i se prelingea pe obraz. O ardea. O ustura. Avea o rana. rana sufletului. Ii parea rau. Mereu i-a parut rau de cate ceva. Stia ca nu e un om rau. Raul sta in pareri, nicidecum in oameni -i-a zis cineva cu cativa ani in urma, la inceputul tineretii ei. Si l-a crezut. I-a fost mai usor de-a lungul vremii. I-a vazut pe toti oameni buni, cu raul lor in parerile ei. Prosopul era deja ud. Mirosea a sare. Prosopul. Si ea toata. Isi dorea sa se curete cumva. Definitiv. Sa uite. Simte nevoia sa uite ceva. Orice.
*nu prea avea ce, nu prea stia la ce sa renunte*
Nu prea mai vorbeste despre ea. S-a inchis in sine. Se mistuie acolo. Framantarile de zi cu zi, dorintele-i ascunse, placerile, iluziile - ii sunt altele acum. A renuntat la tot si-i vine greu sa creada. Se mai taraste in urma unor amintiri si-i pare rau...a investit mult si-i pare rau ca a renuntat. N-a vrut sa piarda. a pierdut mereu si a pierdut de toate. Putin i-a pasat. I-a ramas mereu demnitatea. Simtea la un moment dat ca a pierdut si demnitatea. N-a meritat s ase injoseasca si totusi a facut-o. Si a continuat s-o faca.
*avea privirea tintuita in perete si eu nu stiam la ce priveste. Dar nici n-as fi intrebat-o. Mi-era teama ca are sa se supere. Marturisesc totusi ca mi-ar fi placut sa-mi impartaseasca un gand. Sau chiar doua. Imi doream sa stiu la ce se gandeste. Sau macar sa gandeasca cu voce tare...*
Ii tremurau mainile. Nu vizibil, dar ii tremurau. Murmura ceva, ceva doar pentru ea. N-am inteles prea bine. Singurul cuvant pe care am reusit sa-l deslusesc a fost TIMP. Avea ceva cu timpul...nu stiu ce, dar mereu avea ceva de impartit cu timpul. Ii era frica de trecerea lui. Odata cu trecerea lui se simtea mai incapabila sa faca ce si-ar fi dorit. Se temea de batranete. De oboseala. Se temea ca are sa-si piarda din puteri. Din dorinta de a mai face ceva pe lumea asta.
Are toata viata inainte. Are senzatia ca sta pe loc. Uneori chiar crede ca sta pe loc. statul pe loc devenise o certitudine pentru ea. Si nimeni nu i s-a impotrivit. Nimeni nu a contrazis-o. si ii placea si nu-i placea. Mereu s-a contrazis singura. Asta nu a insemnat ca n-are putere asupra ei insasi.
I-ar fi placut ca viata sa aiba un sens. Dar, chiar si asa, fara sa vada ea un sens, stie ca viata are un sens. Si-a facut sensul ei si al vietii ei.

Dupa un moment de tacere, zile intregi de tacere, de privire pierduta, de ochi tulburi si bolnavi, fara lumina si fara stralucrire, i-am auzit vocea trista, ragusita, afumata si totodata gingasa si cu un iz de renuntare la speranta...

- Ti-am zis ca n-o sa am suficient timp sa fac tot ce mi-am propus...


*va urma

joi, 7 ianuarie 2010

Perspectiva, retrospectiva

Dupa o zi plina de munca, de stres, de dezbateri, de contraziceri, de amintiri care s-au tot rotit in juru meu, multe amintiri, bune , rele, frumoase, mai putin frumoase...merit si-mi doresc sa fiu linistita. si m-am aruncat in pat, mi-am dat pantofii jos, camasa am asezat-o in dulap si stau...zambesc.
Retrospectiva anului 2009...imi amintesc de retrospectiva anului 2008 - sux...n-am respectat nimic din ce mi-am propus la finalul ultimilor 3 ani. Dar anul asta nu mi-am propus si nu mi-am promis nimic. Ca un rezumat al anului 2009 ...incerc acum...

Ianuarie 2009 - Am renuntat la ultimii 5 ani din viata mea. Si-a fost bine.

Februarie 2009 planuri pentru marea calatorie la Cluj.

Martie 2009 - Calatoria la Cluj si ruperea unor stranse legaturi.

Aprilie 2009 - renuntarea la o fericire inuman de mare -linistea.

Mai 2009 - am trait numai epntru mine

Iunie - nu stiu ce am facut in iunie...

Iulie - nu vreau sa-mi amintesc...

August - am intalnit baiatul care acum ma face fericita:)

Septembrie - am implinit 23 de ani si-am slabit 10 kilograme

Octombrie - numaram zilele pana cand aveam sa-l revad

Noiembrie - 12, 21...etc...numere, doar numere vor ramane in curand

Decembrie - sarbatori, Adi, Brasov...


Cam asa ...si cam atat. Deci ar fi multe de spus. Dar ma opresc aici. Nici macar eu nu merit sa-mi amintesc anul acesta. A fost unul bun, in proportie de 10%. Iar pentru 10% merita sa nu zic nimic despre el. A fost 2009.
Acum 2010, cu mai multa speranta!

miercuri, 6 ianuarie 2010

Timisoara

Amintirile se invart inainte si inapoi...eu merg inainte, Brasov a ramas inapoi, mi-e dor si-as vrea sa ma intorc...drumul spre casa a fost mai scurt, mai gol, mai aspru, mai nu stiu cum...
Ce o sa fac de acum inainte? Ce am facut si pana acum...
Din nou acasa, din nou la Timisoara, cu treburile de zi cu zi, la fel, nu s-a schimbat nimic din activitatiel de zi cu zi, s-a schimbat doar expresia fetei mele, zambetul - care e mai des- si-mi place. Sunt si nu sunt singura!