miercuri, 26 august 2009

La nesfarsit nu ma pot ascunde. Nici nu cred ca vreau asta. Am fost o femeie slaba (poate) mai tot timpul, insa nu o femeie lasa. Sa stiti ca sunt aici.
Nu ma plang de nimic. poate doar de nesiguranta. E o seara linistita, nu e frig, insa imi simt pielea tremuranda. Ascult Vama Veche...ascult ce vreau eu sa ascult. Fredonez. Mi-e dor parca...mor de dor...nu mai pot respira de dor...imi vine sa fug, de dor...nu mai...
Mi-am lasat la un moment dat viata cu care ma mandream atat d emult, am inceput una noua, de care cica "m-am plictisit" repede. Ei bine, nu ma plictisisem, doar ma speriasem de prea multa siguranta, de prea multa atentie, de prea multa iubire. Am crezut ca-mi doresc sa fac ceea ce eram eu obisnuita sa fac: sa-mi pierd noptile pe holurile caminului razand in hohote, fumand, cola, glume, zambete9false)...am crezut atat de multe lucruri, nici nu mai stiu ce-am mai crezut si eu si ce n-am mai crezut ...nici nu mai stiu despre ce vorbesc, nici nu mai stiu de ce am avut nevoie de timp, numai stiu ce era cu pauza, cu pauza intre doua respiratii consecutive, cu pauza intre mine si lume, cu pauza...pauza....cu pauza intre oboselile mele, intre mine obosita si altii cu mintea odihnita...ah...ce bine era candva...

Macar de m-as putea intoarce...